De toate te lecui… mai puţin de dragoste… pentru că nu e boală, nu-i viciu.. e simţire. E setea de fluidul vieţii…
Zilnic se aud mii de poveşti despre eşecul “dragostei”, alte mii se
trăiesc, frumos, într-un univers idilic.. presărat cu eternitate…
patronat de cifra 2…
Se spune că nimic nu se compară cu prima iubire, cu prima stare de
echilibru pe care ai simiţit-o, cu primul moment în care te-ai simţit în
stare să lupţi cu oricine pentru că iubeai, credeai, trăiai…. dar
aceste iubiri, chiar dacă sunt cele mai pure.. sunt şi cele mai
criticate …. cele mai sfâşiate de colţii lumii…
Probabil, ştii prea bine momentele în care închisă în cuşca de beton,
invocai umbre care să ducă gândurile tale celui ce aştepta zilnic jos,
cel căruia îi venea să spargă tot în cale până ce va ajung la El,
pentru a-i cere socoteală pentru neîmplinirea dragostei lor…. dar
materia nu-l lăsa.. îl ţinea pe le captiv în el, pe ea captivă într-un
univers straniu, rece, întunecat.. chiar dacă era luminat de cele mai
frumaose candelabre… lumina lor era moartă, ochii îi erau orbi în lipsa
soarelului ei…nimic nu mai avea culoare….
El se usca, îi lipsea ploaia lui… acea ploaie care cădea fix în
momentul în care era cel mai însetat, ploaia aceaia care îi hrănea
universul, care-i îneca duşmanii, care-i hrănea floarea sufletului lui…
Cum se poate trăi fără Soare sau Ploaie?
Au fost mereu impresionaţi de forţa, de răbdarea, de pasiunea cu care
se iubeşte în Unviers… de iubirea dintre Soare şi Lună, cum reuşeau ei
în acea clipire, în acel finit de secundă, în scurtul moment petrecut
singuri în mare să iubească atât de înflăcărat.. încât el îi trmitea ei
strălucirea.. pentru a lumina în negura nopţii.. pentru a nu o lăsa să
cadă pradă sfâşierii timpului… şi cum ea ridica marea… pentru a se
pierde amândoi în ea….cât mai mult… cu o închipuire mai mult… dar le
era suficient, se iubeau de milenii şi nu au dat decât rareori semne de
supărare… iar atunci eclipse apăreau pe chipul Soarelui… şi cicatrici pe
a-l Lunii…. dar totul trecea.. şi dragostea era şi mai frumoasă…
Priveşte apusul, răsăritul, luna plină… nu vezi doar semne de împlinire?
De iubirea dintre fluviu şi mare.. dintre vis şi amintire, dintre
trecut şi viitor şi de pruncul lor prezentul, al cărui chip semăna din
ce în ce mai mult cu viitorul dar îşi păstra frumoasele particularităţi
ale trecutului…
Captivi, fiecare de partea cealaltă a zidului, dar plini de flacără
au animat zidul, prin lacrimile şi rugăminţile lor… zidul era mesagerul
lor secret… era părtaşul iubirii lor…. fiecare cărămidă a lui,
plângea, scorojind astfel varul prea alb… prea lipsit de viaţă… zidul
era conştient că propriile lacrimi îi vor aduce sfârşitul… dar a
continuat să plângă… anii au trecut şi zidul era aproape distrus..
doar o peliculă fină de ciment îi mai despărţea.. atunci cei doi, cu
lacrimi în ochi.. mulţumindu-i zidului în suflet, au început să lovească
pelicula… când în sfârşit fu pusă la pamânt… mâinile celor doi se
împreunară… iar zidul zâmbi din ţărână…. a gustat şi el fluidul vieţii,
din lacrimile lor… şi nu va regreta nicicând…. nici un tablou agăţat de
el, nici un lac aristrocat, nici un model antic nu ar fi putut să-l
facă să simntă ce-a simţit pentru un finit de secundă… acum se poate
lăsa purtat de vânt….
Dragostea tinerilor zburda… din corpul unuia spre celălalt şi
invers….. dar nici sacrificiul zidului, nici zodia norocului în care se
aflau… nu i-a salvat de vicleşugul sorţii…. şi familiile i-au
îndepărtat din nou… văzând sacrilegiul produs…. toţi îndrăgostiţii
universului…. i-au spus Lui că dacă nu-i va lăsa pe cei doi să
guste gramul de fericire… după cât amar au înghiţit…. îi vor distruge
creaţia… vor face în aşa fel încât sentimentul de iubire să inspire
teamă, ură, moarte.. erau gata să se sacrifice şi pe ei pentru a
împlini perfecţiunea celor doi….. El a acceptat… dar a hotarat ca numai
unii să fie capabili să mai simntă iubirea pe care au simţit-o cei doi
tineri, băgând în viaţa omului rutina… şi timpul în care trăim e o
dovadă că acea dragoste o mai poarta din ce în ce mai puţini .. pentru
că restul au pierdut-o în pagini de razboaie, bucăţi de aur, în ispită
şi alte forme…
