Prima oară când am ajuns în Iaşi, nu am avut ocazia să văd prea multe lucruri, fiind seară. Mi se părea ca orice oraş, cu gropile lui, cu liniile de tramvai. Eram chiar puţin dezamagită, pentru că ştiam din ghidurile mele de călătorie, ca este unul dintre principalele locuri recomandate.
Am avut noroc că, de la gară, m-a luat unchiul meu cu maşina. Ajunsesem din Constanţa, pe la 11 seara, chiar în noaptea de Înviere. După un drum obositor, mă gândeam doar să merg acasă să mă întind în pat. Însă unchiul meu m-a întrebat dacă nu aş vrea să vin la slujbă. Am zis că patul mai poate aştepta câteva ore şi l-am însoţit la biserică.
Numai drumul până acolo mi s-a părut plăcut. Am mers într-o spirală continuă, ca pe nişte serpentine, până am ajuns sus, la biserică. Pe parcursul zilele petrecute în Iaşi, am observat oricum, că oraşul nu este în plan drept, şi de multe ori urcai sau coborai când voiai să mergi undeva... De asemenea, am mai observat numărul mare de biserici şi mânăstiri din oraş. Fiecare cu povestea ei.
Unchiul meu stătea la marginea oraşului, lângă o pădurice. A doua zi am urcat până acolo. Era un loc perfect pentru a surprinde panorama Iaşiului. Sus, era în mod deloc surprinzător, o bisericuţă- Cetăţuia . Locul mi s-a părut ca din alt secol. Cetăţuia a fost ctitorită de către Gheorghe Duca în secolul al XVII-lea, specială pentru apărare, tocmai de aceea părea mai mult ca o fortăreaţă medievală decît ca un lăcaş de rugăciune.
În zilele următoare am cam luat la pas Iaşiul. Cele mai frumoase locuri mi s-au părut Grădina Botanică, loc perfect de vizitat în luna mai, când totul este înflorit, parcul Copou, care îţi oferea prilej să-l străbaţi o după-amiază întreagă fără să ajungi în aceleaşi locuri. Mi-a plăcut să regăsesc aici teiul lui Eminescu, despre care scria mereu în poemele sale. M-am simţit ca şi cum aş fi făcut o vizită în timp. Mi-a plăcut şi drumul prin centru, pe lângă universităţi, care m-au impresionat cu arhitectura lor impunătoare, bogată în detalii murale. De asemenea, am rămas impresionată de mărimea Palatului Culturii. Am regretat faptul că era închis la vremea aceea, pentru renovări.
Nu pot să zic că nu am văzut şi cartiere mai dărăpante şi străzi ce aveau nevoie de renovări, gropile fiind la ele acasa, însă per total, am găsit un oraş frumos, ce şi-a păstrat istoria, credincios, un loc unde să te linişteşti şi să-ţi cultivi dragostea de carte și de țară.
